Bine ati venit in Pravalia De Culori!

vineri, 30 martie 2012

Spotting la Otopeni

Pe la inceputu' lunii m-a sunat varu' meu din Franta sa ma roage sa o iau pe fiica-sa de la aeroportu' Baneasa. Normal ca nu-l puteam refuza. Cand vine? Pai duminica pe la ora 15 aterizeaza. OK, voi fi acolo. De fapt cu niste ore bune mai devreme ca aveam si io un gand si anume sa fotografiez balenele venind la aterizare. Bag un ochi pe Romanian Spotters si vad un strigat de lupta pentru duminica de dimineata la Water Park pe langa axu' uneia dintre pistele de la Otopeni. Cat de dimineata? Pai de dimineata devreme. Stau io stramb si cuget drept si stabilesc ca ar fi bine sa prind lumina rosiatica a rasaritului, deci pe la sapte. Asta inseamna sa ma trezesc pe la 5 si sa-mi arunc fundul in masina.

De dimineata normal ca m-am trezit fara ceas (ceasul telefonului) desi trasesem obloanele pe la 3 dimineata. Am vazut ceva lumina in camera si am sarit agitat din pat. Ma uit la ceas. 6:45. Cum dracu' de n-a sunat? Pai normal ca nu suna daca ii pui alarma pentru sambata si vrei sa te trezesti intr-o duminica.

Ma echipez rapid si sar in masina. Pe drum il sun pe Bogdan. El nu poate veni la spotting pentru ca e de serviciu si trebuie sa dirijeze balenele la aterizare, da' macar stie pe unde se strange tribu'. Io nu stiam pentru ca nu am mai fost acolo. Nici pe ceilalti nu-i cunosteam. Bogdan ma dirijeaza si pe mine spre platforma betonata de langa Water Park si se ofera sa-mi dea informatii si despre cursele din ziua aia, printre altele si a nepoatei mele. Incerc o intrare pe care o vazusem pe GPS. Proasta idee. Zapada inca nu se topise si una dintre stradute era cu zapada pana la bara masinii. Nimeresc alta intrare, da' nu gasesc platforma. Bogdan imi tot spune prin telefon ca trebuie sa-i vad pe ceilalti. Poate nu i-am vazut pentru ca ma luptam cu sleaurile inghetate si transpiram din greu incercand sa nu raman pe burta. Pana la urma nimeresc platforma care desigur ca e goala. Dupa vreo 5 minute apare si un Nissan Navarra din care coboara niste unii cu aparate de fotografiat. Astia trebuie sa fie. Pe ei!

Ma apropii si ma prezantez. Aflu ca ceilalti sunt Codrutz, shouriken, mckingtom, vishzu si ne punem pe treaba. Prindem vreo doua avioane si apoi profitam de pauza de o ora pana la urmatoarea aterizare si mergem in Ikea sa ingurgitam ceva. In timpu' asta aflu ca nepoatea mea a pierdut avionul. Nu-i bai. Timpu' e frumos, avioane vin destule si zapada de pe sol asigura o iluminare excelenta pe burtile balenelor.

Dupa masa au mai venit inca trei spotteri si pe la 15 a venit si Bogdan. S-o fi gandit ca e pacat sa dea banii la solar in timp ce ceilalti isi bronzau fruntile pe langa Water Park.

Sa bag si niste poze. Nu dati cu parul! Cand am revenit acasa am vazut ca am ceva praf si nistre stropi de ulei pe senzor. Nu ma ingrijoreaza uleiul pentru ca stiu ca e o problema a Nikonului D7000. Mai trag vreo 1000 de cadre sa sara excesul de ulei de la mecanismul oglinzii si dupa aceea bag un curatat de senzor.














marți, 27 martie 2012

De ce blog?

Sub un impuls de moment m-am decis sa-mi fac blog. Inca nu stiu exact de ce, nici pentru cine si nici ce voi scrie in el. Probabil voi scrie despre fotografie pentru a-mi face ordine in idei. Poate ca voi scrie si despre alte lucruri care imi trec prin cap sau poate ca voi abandona ideea si nu voi mai scrie nimic. Inca nu stiu cum vor evolua lucrurile. Insa parca as vrea sa scriu despre fotografie incepand cu notiunile elementare si m-as simti foarte bine daca unor fotografi aflati la inceput de drum le-ar fi utile. Pasiune sa fie! In rest nu ne opreste nici macar marea inghetata.


Prima postare

Acesta este noul meu blog. Inca nu am habar sa-l folosesc, dar sper ca voi invata destul de repede. Vreti sa vedeti vreo fotografie?